La Class IT, siguranța și protecția datelor clienților noștri sunt obiective urmărite și respectate de toți colegii noștri, care se asigură zi de zi că informațiile de uz intern sau cele confidențiale ale acestora  sunt accesate doar de persoanele autorizate.

 

În cadrul academiei Star Team, cursul din această săptămâmă a abordat o temă care a mai fost discutată și în alte cursuri, tocmai datorită importanței și valorii acesteia pentru clienți – securitatea datelor și a sistemelor IT ale acestora. Obiectivele acestui curs, susținut de colegul nostru, Mihai (IT Audit & Implementation Specialist) au vizat, în primul rând, clasificarea și importanța protejării informațiilor la clienți, cunoașterea și identificarea corectă a riscurilor posibile (interne sau externe), dar și însușirea unor bune practici de securitate.

 

Respectarea politicilor de securitate presupune, pentru colegii noștri, protecția atât a datelor clienților, cât și a partenerilor, furnizorilor și chiar ale Class IT. Astfel, pentru asigurarea securității tuturor acestor date, se urmăresc practici clare de control și management a dispozitivelor mobile (telefoane, tablete), a computerelor și echipamentelor IT, dar și a canalelor de comunicare (website, e-mail) și a dispozitivelor de stocare (USB, hard-uri).

 

Partea teoretică, în care au fost prezentate, de asemenea, potențialele riscuri și analiza acestora din punct de vedere a securității fizice, a echipamentelor și comunicațiilor, a fost urmată de o parte interactivă pentru participanți, în care s-au realizat demo-uri pentru aplicațiile de identificare a vulnerabilităților (port scanner, service scanner, vulnerability scanner). La finalul cursului, participanții au avut ocazia de a pune întrebări legate de situații specifice, întâlnite la clienți și de a afla răspunsuri  și soluții oferite de ceilalți colegi, din propria experiență.

 

Securitate date Protectia datelor din companii star - team- academy-class it.