Săptămâna aceasta am realizat un interviu cu Alexandru P., colegul nostru din departamentul Field Operations! Alex este un model de coleg super-implicat, responsabil pentru task-urile sale și foarte apreciat de către clienți! Vă invităm să urmăriți povestea acestuia despre experiența sa în Class IT, în interviul postat mai jos!

 

1. De curând, ai  făcut 4 ani de când ești în Class IT. Cum a fost această perioadă pentru tine, din punct de vedere profesional?

Pentru mine, Class IT este primul angajator, iar relația de colaborare a inceput în urma unui internship de aproximativ o lună. Aici am avut la dispoziție toate uneltele necesare dezvoltării profesionale și interpersonale. Toată această perioadă a fost plină de provocări, training-uri, proiecte, certificări și soluții. Sub îndrumarea IT Managerului, am stabilit încă de la început un plan de evoluție pe care l-am urmat îndeaproape. Nu am obținut totul din prima și poate că, fără super implicare, nu aș fi reușit să ajung la acest nivel. Doresc să menționez că în perioadele încărcate am primit întotdeauna susținerea echipei și îi mulțumesc pe această cale.

 

2. Care e prima amintire care îți vine în minte, din primele zile la Class IT?

În primele zile la Class IT am reușit să aflu numele colegilor de la birou. Am rămas surprins să aflu că Alex este numele pe care îl purta cam un sfert din echipă. La un moment dat unul dintre clienți m-a întrebat dacă „Alex” reprezintă un criteriu de angajare la Class IT. 🙂

 

3.  Care au fost cele mai mari provocări pentru tine, în tot acest timp?

A concura cu tine însuți este provocarea cea mai grea. Mă „antrenez” continuu să fac față cu succes provocărilor venite de la clienți, colegi și, de ce nu, de la prieteni. În cei 4 ani de Class IT am reușit să evoluez de la junior la senior system administrator. Sunt mândru să afirm că fac parte din echipa Star Team și vă mulțumesc pentru rangul de Locotenent Comandant Stelar. Etapele pe care le-am parcus pentru a obține această recunoaștere au fost adevăratele provocări.

 

4. Cum se desfășoară o zi pe teren, la clienți, în calitate de administrator de sistem?

De aproape doi ani ofer suport tehnic și soluții pentru una dintre cele mai mari companii pentru care Class IT are o relație de colaborare. În fiecare zi sunt prezent în sediul clientului pentru a răspunde provocărilor venite de la utilizatori sau de la echipamentele it care „nu vor” să mai funcționeze corespunzător. Pe lângă task-urile zilnice am ocazia să coordonez și intervențiile din țară pentru care colaboratorii noștri sunt alocați. De cele mai multe ori, proiectele necesită lucrul în echipă, iar rolul meu este să mă asigur că se respectă deadline-ul.

 

5. Spune-ne ceva despre tine, ce îți place să faci în timpul liber?

Timpul liber doresc să îl petrec alături de cei dragi. Ori de câte ori am ocazia, fug de agitația din București pentru o bălăceală în piscină sau pentru un picnic la iarbă verde. Îmi plac plimbările prin parc și sunt contra „statului” degeaba. Mai nou, am descoperit o pasiune pentru tenisul de câmp.

 

 

IMG_3104