header-newsletter-NEW

Jurnalul de Bord este newsletter-ul intern realizat pentru Star Team, prin care comunicăm echipei, în fiecare vineri dimineața, ultimele știri, faptele de stelar ale colegilor, evenimentele companiei sau valorile culturii noastre!

 

Prin Star Team Explorations, jocul săptămânal inclus în Jurnalul de Bord, îi provocăm pe colegi să răspundă la cele 5 întrebări, din cultura noastră organizațională sau întrebări amuzante de logică. Cel care va răspunde primul corect la întrebări va câștiga premiul pus în joc!

 

Dincolo de un simplu joc, Star Team Explorations este o modalitate prin care promovăm responsablitatea  – newsletter-ul este trimis la ora fixă, cei care vor să participe la concurs au șanse egale, dorința de reușită – să-ți dorești cu adevărat să câștigi, dar și evoluția – să perseverezi în atingerea obiectivului dorit!

În final, nu premiul obținut este cel mai important, ci parcursul și acțiunile fiecăruia pentru a deveni câștigător!

 

În cele 18 ediții din Star Team Explorations de până acum, am avut o medie de peste 25 de colegi care au participat săptămânal la concurs, 18 premii câștigate, plus marele premiu – un weekend la munte, oferit prin tragere la sorți.

 

Mai jos, menționăm câteva din întrebările deja folosite, prin care ne-am reamintit sau am învățat, alături de noii colegi, elementele specifice culturii noastre organizaționale:

  • Câte tipuri de grade există în Star Team?
  • Cărei valori din compania noastră îi corespunde medalia Rise&Shine?
  • La câte luni se organizează evenimentele Star Team?
  • Ce culoare au tunicile colegilor din departamentul Special Engineering?
  • Câte tipuri de medalii există în Star Team?
  • Cărei valori îi corespunde medalia Hero of the Galaxy?

 

Prin Jurnalul de Bord, vom continua misiunea de a comunica toate știrile pozitive din compania noastră, rezultatele colegilor și proiectele deosebite! Concursul Star Team Explorations va fi tot mai antrenant, îi va provoca pe colegi să participe  și să obțină premiile oferite, dar mai ales va fi un bun instrument pentru explorarea culturii organizaționale Star Team!