Anul 2014 este anul dedicat principiilor lui Dale Carnegie, pe care dorim să le promovăm și să le aplicăm atât în mediul profesional, cât și în cel personal. Lansarea sălii Dale Carnegie a fost primul pas în această direcție, însă alte activități stelare pe care le vom derula vor completa valoarea acestui spațiu.

 

Pentru că ne dorim ca principiile lui Dale Carnegie să fie interiorizate și aplicate de toți colegii noștri, am creat un nou proiect, în care principiile prind viață. Derulată în fiecare marți, “Seara Dale Carnegie” ilustrează câte un principiu cu ajutorul unei scenete jucată de colegi. Antiteza va fi procedeul prin care vom reliefa comportamentele cu ajutorul cărora ne putem îmbunătăți colaborarea și comunicarea cu ceilalți.

 

Prin expunerea acestor situații în antiteză, fiecare participant la Seara Dale Carnegie se poate transpune ușor în pielea personajelor și poate identifica situații asemănătoare în propria activitate. Întrucât simpla prezentare a unor situații nu este suficientă pentru înțelegerea mesajului, fiecare scenetă este urmată de follow-up, în care dezbatem împreună și aducem alte exemple personale pentru ilustrarea conceptului.

 

După fiecare scenetă jucată, vom posta înregistrarea video și dezbaterea din jurul principiului ales.

CIO_7281