Am început a 4-a serie de cursuri  din cadrul programului Star Tech Academy!

 

Prin Star Tech Academy, scopul nostru este să formăm  specialiști IT, prin oferirea suportului și a informațiilor necesare pentru a face față provocărilor unui job în IT. Ulterior, ne dorim ca acești tineri să rămână în echipa noastră și să fie pregătiți pentru a rezolva diverse situații IT la clienții noștri.

13 tineri pasionați de IT vor participa, în următoarea lună, la cursuri zilnice de IT, în care vor deprinde cunoștințele necesare unui administrator de sistem, vor face practică alături de colegii noștri și  vor asista la intervenții tehnice.

 

În primele 3 serii, 35 de participanți au finalizat cu succes acest program intensiv, iar feedback-urile lor ne-au ajutat să îmbunătățim tematica, metodele de predare și de testare. Din aceste serii, 9 participanți au fost cooptați în echipa noastră și sunt deja implicați în proiecte complexe.

 

Cursurile din programul actual sunt împărțite pe diferite categorii, Hardware, Windows, Securitate sau Networking. Fiecare curs va fi însoțit de informații tehnice, dar va cuprinde și părți interactive, precum videoclipuri sau exersare practică, pentru o mai bună asimilare.

 

Star Tech Academy este un program lansat de Class IT și este deschis tuturor celor care doresc să-și înceapă cariera în IT și au nevoie de suport specializat pentru a-și aprofunda cunoștințele în IT!

 

6 articol(e)