Concluziile primei zile de Teambuilding:

Primele exerciții au constituit un element cheie în coagularea echipelor și cunoașterea membrilor între ei. Echipele au fost constituite pe criterii aleatorii, ceea ce a adus împreună colegi din diferite departamente și a fost creat contextul favorabil pentru a interacționa și pentru a se cunoaște mai bine.  Întrucât membrii fiecărei echipe aveau personalități puternice și diferite, s-a simțit nevoia unui lider informal în aceste exerciții, care a preluat inițiativa și a îndrumat echipa către obținerea rezultatului dorit, după expunerea tuturor ideilor. Liderul informal a reușit să creeze o unitate a grupului și condițiile favorabile pentru consolidarea echipei și pentru îndeplinirea sarcinilor viitoare.

 

Vineri, activitățile Teambuilding-ului au debutat cu 2 exerciții propuse de trainer, al căror scop a fost să formeze echipele, să stimuleze interacțiunea dintre membrii și să obțină  o cooperare eficientă pentru următoarele activități.

 

În primul exercițiu propus, Animal Sound Motion, echipele au fost provocate să-și definească propria identitate și să-și atribuie drept simbol un animal. Ulterior, echipa trebuia să realizeze animalul ales în mișcare, din corpurile tuturor celor 11 membri. Comunicarea în interiorul echipelor pentru alegerea unui animal a presupus o etapă de cunoaștere și de ascultare a tuturor ideilor expuse, cu scopul de a defini o identitate  unică și de a avea un punct de referință în realizarea activităților viitoare. Animalele alese au fost un ghepard, un leu, un câine, un cotoi și un cal. Execuția task-ului, a realizării animalelor în mișcare, a fost foarte bună pentru toate echipele, semn că lucrul în echipă a fost unul eficient, iar rezultatele pe măsură.

 

Următorul exercițiu, Totem Truth-Totem Poles, a presupus crearea unui totem pentru animalul ales, din resurse limitate. În această nouă etapă, echipele au trecut la un alt nivel și au învățat să comunice mai bine în echipă și să-și împartă sarcinile, astfel încât să agreeze asupra unei idei comune și să contribuie toți la  crearea totemului în timpul propus de trainer.

 

Programul nostru de Teambuilding a fost derulat de trainerul Titus Peride și Elias Consulting Group.

 

Mai jos, regăsiți o parte din fotografiile realizate în această seară.