Astăzi, cadeții din cadrul echipei StarTech IT Academy au răspuns la câteva întrebări de ”început de drum”.

Care a fost prima impresie atunci când ați pășit în sediul Class IT? Ce v-a plăcut cel mai mult și ce v-a ”speriat” cel mai tare?

”Îmi place că este un sediu mare și mi-am dat seama că munca la ClassIT este o treabă serioasă. M-a speriat prima oară faptul că am început cu niște lucruri grele din punctul meu de vedere și pentru cunoștințele pe care le-am acumulat până acum, dar îmi dau seama că îmi pun mintea la contribuție, iar dacă nu reușesc, cer ajutorul unui coleg.” – Vlad I.

 

”Prima impresie a fost una plăcută. Mi-a plăcut cel mai mult atmosfera de lucru în echipă.” – Nicolae D.

 

”Am avut o impresie foarte bună până să ajung la sediul Class IT deoarece făcusem un review al firmei înainte. Evident, aici am întâmpinat oameni de la care pot învăța lucruri benefice și mă pot forma pentru o posibilă viitoare carieră” – Daniel C.

 

Cum ați caracteriza primele zile din cadrul Academiei?

”O adevărată oportunitate de a învăța lucruri noi!” – Andrei M.

 

”Primele zile mi-au îmbogățit deja cunoștințele și faptul că este o companie organizată exemplar”

 

”Active și pline de entuziasm din punctul meu de vedere, pentru că dacă nu primim teme de la traineri, nu ne vom forma baza de cunoștințe practice. Am nevoie să mă informez și să am la cunoștință absolut tot ceea ce se învață la Academie

 

Care a fost cea mai mare provocare de până acum în cadrul programului?

”Cea mai notabilă provocare de până acum a fost restabilirea fără interfață a explorer.exe”

 

”Munca în echipă, deoarece nu am fost obișnuit în acest stil. Până acum eram într-un fel one-man-show, dar acum trebuie neaparat să mă bazez și pe ajutorul colegilor. – Andrei M.

 

”Intervenția la un client încă din a doua zi a programului și în general, seria de training” – Vlad I.

 

”Eroarea creată de Mihai O. pe care noi a trebuit să o rezolvăm” – Valentin P.

 

Ce părere aveți desupra cultura noastră organizațională?

”Cultura organizațională este una exemplară și după câteva zile am rămas plăcut impresionat după ce am descoperit atitudinea caldă orientată atât către client, cât și către angajați și recruți”

 

”Îmi place ideea pe care s-a creat și s-a bazat această cultură organizațională și am părerea că este total diferită față de alte companii” – Valentin P.

 

Spuneți-ne câte ceva despre voi!

”În timpul liber aprofundez diferite programe de proiectare grafică (2d și 3d), învăț să cânt la chitară și urmăresc documentare istorice.

 

”Comunicare intensă cu familiam, ieșiri dese cu prietenii, pasionat de jocuri,

 

”Îmi place să fotografiez, să merg cu bicicleta și să mă uit la filme” – Valentin P.

 

Le urăm succes cadeților în această lună de internship, lună în care se vor forma noii specialiști IT ai echipei ClassIT!