Noi, cei de la Class IT, suntem o companie cu o vechime de 15 ani în domeniu, iar serviciile pe care le oferim zi de zi dovedesc faptul că suntem profesionişti atât când vine vorba de munca pe care o prestăm, dar mai ales de obiectivele noastre şi de felul în care abordăm atingerea lor.
Succesul înseamnă, în viziunea noastră, o multitudine de factori care, puşi laolaltă, se întâlnesc şi se completează pentru a forma ceea ce este astăzi Star Team.
Pentru noi, succesul începe din momentul înrolării în echipajul stelar. Ştim încă de atunci că noii sublocotenenţi sunt cei mai potriviţi oameni pentru misiunea noastră, pentru că au parcurs un proces de selecţie atent şi foarte serios.
În Star Team mizăm, în mod special, pe cele două mari orientări, ambele importante în mod egal: suntem orientaţi pe nevoile clienţilor, pentru care acţionăm imediat şi în cel mai eficient mod; apoi, suntem orientaţi către nevoile angajaţilor, pe care îi încurajăm zi de zi să devină cele mai bune versiuni ale lor. Rezolvăm orice problemă, chiar înainte ca aceasta să apară, am putea spune!
La nivelul navei noastre, comunicarea este unul dintre factorii cheie ce ne duc spre succes, alături, bineînţeles, de integritate. Valorile companiei ne sunt cel mai de preţ reminder în orice situaţie, fie ea una ce ne solicită întreaga atenţie, fie un simplu team building; ne place să spunem despre noi că suntem „Stelele din IT”, dar ştim totodată că ne aflăm cu toţii într-o misiune de învăţare continuă.
Cu aşa o echipă mereu activă şi dedicată şi care păstrează o atitudine pozitivă, rezultatele mult dorite nu întârzie să apară. Mai ales când ultimul ingredient este joaca! Specialiştii noştri nu uită niciodată că, fără relaxare, nu se poate atinge succesul, drept pentru care ei nu permit niciodată stresului să ia locul stării de bine.
Feedback-ul bun din partea clienţilor şi volumul de muncă ce este în continuă creştere arată că Star Team a reuşit să adune cei mai buni oameni din domeniu, care nu privesc succesul drept finalul muncii lor, ci însăşi motivaţia de a continua şi de a deveni mai buni.