4 săptămâni de cursuri intensive, peste 80 de ore de învățare și practică!

 

În urmă cu o lună, 11 tineri pasionați de IT începeau primele cursuri intensive în cadrul internship-ului nostru, despre care am vorbit aici.
În fiecare zi, internii noștri au participat la cursuri tehnice, dar și interactive, în care au avut ocazia să-și consolideze cunoștințele deținute în IT și să asimileze altele noi. În principal, tematica cursurilor s-a bazat pe ariile din IT necesare unui administrator de sistem, iar fiecare curs a fost completat de video-uri și teste specifice.

 

La terminarea întregului program, rezultatele obținute de interni la testul final ne-au confirmat faptul că aceștia au evoluat foarte mult, au asimilat mult din informațiile predate și că au potențial de a face față cu succes provocărilor unui viitor job în compania noastră. Toți au considerat că timpul petrecut la noi a fost valoros și n-au simțit niciun moment că ceea ce le-a predat colegul nostru, Mihai, nu ar fi important pentru ei!
Totodată, din feedback-ul cules de la aceștia, ne-am bucurat să aflăm că internii au apreciat tot ceea ce am realizat în această perioadă pentru ei, că au văzut valoarea cursului și, ca atare, toți l-ar recomanda unui prieten/apropiat fară ezitare. Scopul nostru, încă de la început, a fost să le oferim acestor tineri suportul necesar pentru a evolua, astfel încât să-i cooptăm ulterior în Class IT, ceea ce a coincis la final cu dorința fiecăruia dintre ei – de a rămâne în echipa noastră. Sperăm ca o parte din aceștia să rămână alături de noi!

 

În curând, urmează să începem seria a 2-a din acest program, cu noi tineri, la fel de dornici de a se dezvolta profesional și de a învăța de la profesioniști. Din recomandările făcute de internii din primul program, avem oportunitatea de a îmbunătăți și mai mult acest program și de a oferi viitorilor noștri interni cât mai multe informații valoroase, ore de practică specializată și cunoștințe avansate în IT.

 

Așteptăm cu interes cât mai multe cereri pentru a urca la bordul navei noastre, în cadrul unui program de internship stelar!