- Ai fost promovat recent din poziția de Cadet Stelar, din Star Tech Academy, în echipa de Remote, ce te-a motivat să atingi această performanță?
Principalul motiv pentru care am ajuns în echipa de Remote este dorința de a învăța. Se pare că nu a fost o alegere greșită, din prima zi în care am intrat la Remote am învățat lucruri noi și am avut parte de provocări. Un alt lucru care îmi place este suportul pe care mi-l oferă colegii mei.
- Care e prima amintire care îți vine în minte, din primele zile în cadrul Academiei?
M-a impresionat infrastructura și conceptul pe care le au această companie. Cred că a fost primlul lucru care a stat la baza motivației mele, pe lângă modalitatea de predare, atât teoretică, cât și practică.
- Ce a reprezentat pentru tine experienta Star Tech Academy?
Experiența nu a fost foarte plăcută pentru mine, doarece mi-am dat seama că am mai multe goluri decât credeam. Dar, în același timp, a fost o experiență constructivă, pentru că acum știu ce anume trebuie să îmbunătățesc și ce țeluri trebuie să ating.
- Care a fost cea mai mare provocare întâlnită până acum în Class IT?
Principala provocare este să mă ridic la nivelul așteptărilor. Class IT este o companie de mare valoare și creste oameni la fel de valoroși.
- Care este sfatul cel mai important pe care i l-ai da unui cadet stelar, din Academia IT, aflat la început de drum?
Aș recomanda să fie foarte atent la informațiile pe care le primește, pentru că va avea nevoie de ele pe parcurs. Și poate același sfat pe care l-am primit eu de la HR, să fie autodidact.