Cristi este colegul nostru din echipa de Critical. Este unul din oamenii nostri de baza atunci cand spunem Linux. Este alaturi de Class IT de aproximativ 1 an, iar evolutia lui a fost una considerabila.
1. In curand vei implini 1 an în cadrul echipei Star Team. Cum a fost această perioadă pentru tine, din punct de vedere profesional?
M-am dezvoltat foarte mult din punct de vedere tehnic in ultimul an. Cand am ajuns in Class stiam Linux la nivel de utilizator si ma mai jucasem cu cateva servere virtuale acasa, dar niciodata nu pusesem mana pe un server in productie. Aici am inteles mai bine anumite concepte si am avut posibilitatea sa le pun in practica si sa vad cum functioneaza. Simt ca am ajuns pe o treapta unde nu eram acum un an, dar in acelasi timp simt ca mai am destule trepte de urcat.
2. Ce te-a motivat sa ajungi la rezultatele din prezent?
Dorinta de a invata cat mai mult. Dorinta de a ajuta oamenii (sau clientii) si satisfactia pe care o simti cand rezolvi o problema si toti se uita la tine ca la un guru, iar tot ce ai facut a fost sa scrii „fastboot” in CLI si sa apesi tasta enter.
Am fost acum cateva zile impreuna cu un IT Manager la un client care avea un gateway blocat si activitatea i-a fost afectata. Am intrat in camera tehnica, am legat un monitor la server, am vazut care era problema, am restartat serverul blocat si in ~10 minute totul functiona.
Dupa ce am plecat de la client, IT Manager-ul mi-a spus ceva ce probabil o sa-mi ramana intiparit in minte toata viata: „Voi, de la Critical ,nu realizati ce inseamna exact sa rezolvati problema clientului. Tu ai facut fericiti 30 de oameni fara sa-ti dai seama.”
Am stat si m-am gandit la spusele lui si ii dau dreptate. Inainte sa vin la Class IT, cand rezolvam anumite probleme, aveam persoana respectiva langa mine si observam in majoritatea cazurilor fericirea ce aparea pe fata persoanei. Relizez ca ce mie mi se pare un nimic, pentru cineva care nu este tehnic poate inseamna mult.
3. Care a fost cea mai mare provocare intalnita pana acum in Class IT?
Cea mai mare provocare a fost cand am ramas singur la birou si tocmai aparuse o noua varianta de Cryptolocker pe care nu o detecta niciun antivirus. A trebuit sa blochez atasamentele de tip zip ce contineau virusul pe toate serverele noastre de mail, dar in acelasi timp sa permit atasamentele zip valide. Am ajuns la un regex destul de complex (sau asa mi s-a parut la vremea respectiva) si ma uitam in loguri cum filtrele mele aveau succes.
A doua provocare a fost cand, la un client, a trebuit sa decomisionam 3 mail-relay-uri si doua gateway-uri. Aceea a fost ziua in care mi-a fost frica sa fac modificari in infrastructura clientului pentru ca aproape toate serviciile critice (DNS, mail, mail-relay, web proxy, web) erau pe cele trei relay-uri de care noi trebuia sa scapam. Chiar daca eram pregatit, migrasem serviciile in alta parte si revazusem planul de atac de mai multe ori in acea zi, tot simteam o anumita teama si eram 101% sigur ca ceva va merge prost. Din fericire, am avut sustinere enorma din partea echipei cu care am fost la client si, chiar daca lucrarile la infrastructura s-au intins pana la ora 5 dimineata, a doua zi totul a functionat fara probleme.
4. Cum te-a ajutat compania noastră și mediul de lucru să evoluezi?
Consider ca am devenit mai atent si mai responsabil de cand sunt angajat si lucrul asta se observa si pe plan profesional, si pe plan personal.
La Class IT te lovesti zilnic de provocari. Fie provocari mai mari, fie provocari mai mici, dar trebuie sa ai mereu atentie sa nu faci vreo greseala pe serverele din productie (sau daca strici sa ai un backup sau sa refaci imediat totul cum era inainte si sa te rogi sa nu fi observat nimeni 😛 ). Mai responsabil am devenit cand mi-am dat seama ca am pe mana o gramada de servere unde orice downtime poate insemna pierderi uriase pentru cei ale caror servicii critice ruleaza pe acele servere. Mai atent am devenit cand mi-am dat seama ca sunt unul dintre cei care poate provoca acele pierderi pentru compania respectiva.
5. Care este sfatul cel mai important pe care i l-ai da unui sublocotentent stelar aflat la inceput de drum?
Nu pot sa dau un singur sfat, asa ca o sa fac o lista:
– sa nu renunte la greu
– sa ceara ajutor cand il depaseste o situatie pentru ca sigur va primi o solutie
– sa se implice
– sa-si puna mereu intrebari si sa caute raspunsul (pe Google :D)
– sa aiba mereu sete de cunoastere