Laura, Oriana Elena, Sonia-Cristina, Vlad, Alexandru, Marius, Alin și Eduard, proaspeți cadeți recrutați din ediția din iunie a StarTech Academy ne-au răspuns la câteva întrebări despre începuturile carierei lor în IT.

 

 

 

Care a fost prima impresie atunci când ați pășit în sediul StarTech Team? Ce v-a plăcut cel mai mult și ce v-a ”speriat” cel mai tare?

“Cel mai mult mi-a plăcut design-ul interior și efectul stelar pe care ți-l dau ledurile albastre. Inițial am crezut că voi lucra pentru Nasa. 😊 Pot spune că cel mai tare m-a speriat ideea că nu voi face față cerințelor.” – Laura N.

 

„Mi-a plăcut design-ul futurist, de parcă am pășit într-unul din episoadele Star Trek sau Black Mirror și atitudinea proactivă a colegilor. Nu aș zice ca m-a „speriat” ceva, dar adaptarea vine cu timpul.” – Vlad C.

 

„Holul SF îți atrage atenția încă din prima clipă. De asemenea, am apreciat și amabilitatea de care au dat dovadă colegii încă din primele zile.  Încă nu m-a speriat nimic 😊 ” – Marius D.

 

„Când am intrat prima oară în sediul StarTech Team am simțit că intru într-o navă spațială dintr-un film SF. Visam de copil să lucrez într-o asemenea atmosferă și imediat cum am ajuns acasă le-am povestit părinților că mi s-a îndeplinit dorința. De mică sunt fan Star Trek, mă uitam împreună cu familia mea în fiecare zi la câte un episod. M-a speriat doar gândul că nu voi putea face față provocărilor, însă cu timpul, sunt sigură că voi căpăta experiență și nu mă va mai speria nimic.” – Oriana Elena E.

 

“Prima impresie a fost una pozitivă, mi-au plăcut atât design-ul sediului, cât și membrii echipajului stelar. Cel mai tare m-a speriat agitația din prima zi.” – Sonia-Cristina V.

 

“În ceea ce privește aspectul fizic, a fost WOW, când intri pe culoarul dintre departamente și vezi lumina aceea albastră, zici că ești într-o navă spațială. Îmi place că lumea este profesionistă și fiecare știe ce are de facut. Fiind o fire activă și competitivă, îmi place că avem o cameră unde ne putem testa abilitățile pe x-box și tabletă. Îm plus, avem și activitățile sportive în afara programului, cum ar fi meciurile de baschet. Ce m-a speriat? Nu mă sperie nimic, încerc să mă adaptez din mers.” – Alin N.

 

“Încă de cum am intrat în sediu, mi-am dat seama cât de mult îmi doresc să lucrez în acest mediu. Deși prima impresie a fost că lucrurile se mișcă foarte repede, cred totuși că e o atmosferă plăcută și primitoare. Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult, dar care m-a și speriat în același timp este faptul că voi învăța multe lucruri noi. Asta este atât o provocare, cât și o oportunitate.” – Eduard S.

 

Cum ați caracteriza zilele din Academie?

„O experiență de neuitat în care am acumulat foarte multe cunoștințe.” – Sonia-Cristina V.

 

„Am acumulat foarte multe cunoștințe în perioada academiei. Deși credeam că ne vom concentra pe lucrurile de bază, am parcurs și elemente avansate și am înțeles cât de complex este acest domeniu.” – Alexandru C.

 

„Stelaaaaaaaaaaare! Am simțit Academia ca pe un fel de Afterschool, însă am tratat-o cu seriozitate, fiind mai conștiincioasă decât la facultate. Andrei Sima ne-a făcut să fim cât se poate de disciplinați.” – Laura N.

 

“Zilele de la Academie au fost pline de entuziasm. Am avut de acumulat multă informație într-un timp scurt. Acum încerc să le triez și să le pun cap la cap.” – Alin N.

 

Care a fost cea mai mare provocare de până acum?

„Provocările apar în fiecare zi. Nu aș putea spune că o provocare a fost mai mare decât alta.” – Vlad C.

 

„Public speaking 😊. Mai exact, susținerea proiectului de absolvire a Academiei.” – Marius D.

 

„Cea mai mare provocare a fost în ultima zi din Academie, când am avut de prezentat proiectul și de susținut câteva teste. De asemenea, încă lucrez la a înțelege cum sunt conectate departamentele între ele, care este workflow-ul și cum va fi activitatea propriu-zisă pe care o vom desfășura.” – Alexandru C.

 

“Cea mai mare provocare a fost să țin pasul cu toate informațiile, să fiu la zi cu tot ce ne preda Andrei Sima, profesorul nostru, deoarece am cunoscut multe lucruri noi și interesante.” – Oriana Elena E.

 

“Examenele au fost destul de dificile, a trebuit să rezolvăm diverse probleme la servere care ne-au dat multe bătăi de cap.” – Alin N.

 

Ce părere aveți despre colegii voștri stelari?

“Primul lucru pe care l-am remarcat încă din Academie a fost atenția acordată dezvoltării noastre personale și profesionale. Îmi place organizarea tuturor departamentelor și faptul că se pune mult accent pe livrarea unui serviciu impecabil către clienți.” – Marius D.

 

„Îmi place foarte mult că avem colegi foarte bine pregătiți, de la care putem învăța. Limita este cea pe care ne-o impunem noi 😊” – Alexandru C.

 

“Îmi place foarte mult că suntem în mare parte tineri și că avem aceleași interese. Cel mai mult mi-a plăcut faptul că noi, colegii din Academie, am pornit în același timp drumul spre o carieră în IT, iar acolo am putut dezvolta relații de prietenie. Acest lucru ne-a ajutat mult să ne integrăm în companie.” – Laura N.

 

“De la colegi, dar mai ales de la activitatea în sine, înveți să fii și spontan, și organizat în același timp, ceea ce te poate ajuta și în viața personală, să fii mai bun în tot ce-ți propui.” – Oriana Elena E.

 

“Echipa este un tânără și deschisă, dornică să te ajute atunci când ai nevoie.” – Eduard S.

 

Spuneți-ne câte ceva despre voi! Ce vă place să faceți în timpul liber?

“Câteva cuvinte despre mine, sunt o persoană organizată, iar în timpul liber îmi place să fac plimbări în aer liber și să citesc.” – Sonia-Cristina V.

 

“În timpul liber îmi place să mă dezvolt, urmărind video-uri educative pe diverse teme, să ascult muzică pe vinil, să călătoresc și să îmi petrec timpul cu prietenii mei.” – Vlad C.

 

“În timpul liber îmi place să ies, să mă plimb și să învăț lucruri noi.” – Eduard S.

 

 

Le mulțumim cadeților noștri pentru răspunsuri și le urăm multă baftă!

#EchipajStelar #StarTechAcademy #Iunie