Cum a început totul?
Am plecat în această călătorie activă și dinamică de la un simplu citat, dar care a avut, are și va avea mereu un impact puternic: „Mens sana in corpore sano”.
Am început cu antrenamente săptămânale de fotbal, tenis, dansuri latino și populare și am creat o momente inedite, pline de energie, efort, pasiune și emoție în fiecare loc în care comunitatea StarTech Team a călcat.
În lumea dinamică a companiilor de IT, am reușit să se remarcăm prin abordarea inovatoare și concentrarea asupra angajaților. Combinând pasiunea pentru tehnologie cu o cultură a echipei unite, StarTech Team nu s-a limitat doar la dezvoltarea soluțiilor tehnologice de vârf, ci și-a propus să consolideze relațiile interne prin evenimente sportive care să aducă oamenii împreună.
Ce realizări am avut?
Impactul pozitiv s-a remarcat din dorința de a oferi un echilibru între activitățile fizice și cele recreative și astfel, comunitatea noastră SPORTIVITEE s-a antrenat săptămânal și am organizat competiții și meciuri strânse în care colegii și-au adunat toate forțele pentru a demonstra că lucrurile bune se întâmplă.
Diversitatea și varietatea sunt cuvintele cheie atunci când vine vorba de evenimentele sportive ale companiei StarTech Team. În efortul continuu de a încuraja un stil de viață activ și echilibrat pentru angajați, compania organizează o gamă largă de activități sportive, inclusiv tenis, fotbal, dansuri latino și dansuri populare.
Evenimentele sportive ale companiei StarTech Team au devenit o parte esențială a culturii organizaționale, stimulând implicarea angajaților și consolidând relațiile interpersonale.