Cu nerăbdare, colegii noștri au început cursurile, antrenați de formatori experimentați și pasionați. Zilele de învățare și explorare au început, cu materiale captivante și provocări tehnice care i-au captivat și i-au motivat să depășească limitele lor. Fiecare alegere înțeleaptă și fiecare răspuns dat i-au adus mai aproape de cunoaștere și expertiză

 

82 de colegi curajoși și entuziaști s-au aventurat într-o călătorie extraordinară, înscriindu-se la prima sesiune de cursuri CompTIA organizată în 2023.

 

Această călătorie captivantă în lumea IT nu ar fi fost posibilă fără îndrumarea și experiența celor cinci traineri specialiști care au fost alături de colegii noștri în fiecare etapă a cursurilor. Acești experți adevărați în domeniul lor au oferit îndrumare și suport, încurajându-i să înfrunte provocările tehnologice cu încredere și entuziasm.

 

Astfel, fiecare și-au ales domeniu de interes și au spus da provocarilor. Un grup select de 10 persoane s-a alăturat cursului CompTIA A+, gata să descopere secretele sprijinirii și depanării problemelor hardware, software și de rețea.

 

În același timp, 13 aventurieri dornici de cunoaștere și-au ales cursul CompTIA Cloud+, pregătindu-se să exploreze tehnologiile în cloud și să înțeleagă cum să le implementeze, să le întrețină și să le securizeze.

 

Echipa înflăcărată de 20 de entuziaști a ales cursul CompTIA Network+, dorind să își demonstreze abilitățile în designul, configurarea, gestionarea și depanarea rețelelor complexe.

 

Între timp, 18 specialiști si viitori specialiști în securitatea cibernetică au ales cursul CompTIA Security+, căutând să devină gardieni pricepuți ai mediilor de rețea și să protejeze sistemele împotriva amenințărilor de securitate cibernetică.

 

Ultimul grup de aventurieri, alcătuit din 13 dornici să exploreze tainele serverelor, s-a înscris la cursul CompTIA Server+, gata să construiască, să întrețină și să susțină cu pricepere serverele hardware și software.

 

Fiecare trainer a venit propriile cunoștințe profunde și experiența vastă din industrie, creând astfel o atmosferă captivantă și dinamică. Prin prezentări interesante și explicații clare, au făcut ca învățarea să fie plăcută și accesibilă pentru toți cursanții.