A 5-a ediție din Star Tech Academy, program de internship derulat de Class IT, se încheie săptămâna aceasta! Dintre cei 10 participanți care s-au înscris în cadrul programului, avem deja 2 noi colegi, care au primit invitația de a se înrola în Star Team și au devenit sublocotenenți stelari.
Programul de internship Star Tech Academy a devenit o resursă valorosă pentru compania noastră, care ne asigură un flux continuu de specialiști IT, astfel încât să acoperim toate nevoile IT survenite la clienți!
Managerul programului Star Tech Academy, Mihai, a urmat planul de training care a avut succes în edițiile anterioare, punând accentul pe multă practică și intervenții onsite. Astfel, cursanții s-au familiarizat cu situații reale și incidente IT, au găsit soluții și au lucrat în echipă, alături de colegii noștri, în intervenții punctuale la clienți.
Mai jos, o parte din feedback-urile primite de la participanții ediției care se încheie:
„Îți mulțumesc că mi-ai oferit oportunitatea de a fi în echipa pe care o conduci. Până în momentul de față, pot să spun că mi se pare destul de interesant ce facem și îmi doresc ca și de acum înainte acest internship să contribuie la dezvoltarea mea profesională.“ Adrian
„Prima parte a zilei, respectiv depanarea, brainstorminul, lucrul în echipă mi s-au părut foarte utile și captivante, de ajutor pentru ce urmează să facem, dar și antrenant și stimulant din punct de vedere al cunoștințelor, orele trecând rapid. Partea a doua a fost folositoare, pentru că am interacționat cu o parte a outsourcing-ului pe care îl face firma, procedurile și colegii.” Sabin
„Învățăm lucruri noi în fiecare zi și toți colegii sunt foarte prietenoși și îmi face plăcere să iau parte la orice situație întâlnită pe parcursul unei zile.” George
Următoarea ediție din Star Tech Academy începe pe 15 februarie, iar înscrierile sunt încă deschise!
Înscrierile se pot realiza la adresa hr@classit.ro.