Salut, Dorin, deși ești în echipa noastră de 5 luni, ai primit feedback pozitiv atât de la clienți, cât și de la colegi. Cum a fos această perioadă pentru tine și în ce fel ai evoluat față de primele tale zile?

Salut! Această perioadă de 5 luni de zile a fost și continuă să fie foarte plăcută. Îmi place ceea ce fac, în sensul în care în fiecare dimineață mă trezesc înainte să sune ceasul, stau ca pe ace pentru a merge la o nouă zi de lucru. Ca și evoluție, în primul rând conștientizez mai bine ceea ce fac, ce spun, ce gândesc, lucru care oricum a fost un scop de-al meu. Inevitabil reușesc asta deoarece în munca de zi cu zi trebuie să îmbin cunoștințele IT cu capacitatea de a optimiza și prioritiza anumite intervenții. O funcție importantă este și relaționarea cu oamenii, astfel încât totul trebuie să fie făcut ca la carte, după proceduri specifice iar lumea să fie mulțumită. Din punct de vedere tehnic am evoluat continuu, nu ai cum să rămâi pe loc în domeniul IT, mereu este în schimbare și inovație.

 

Ce te-a motivat să obții rezultate până în prezent?

Dorința de a arăta că pot să fiu bun și să fac față cerințelor, provocărilor și nevoia de a evolua, atât în domeniul meu de expertiză dar și ca om. M-a ajutat și faptul că am avut exemplul mai multor colegi care sunt de apreciat atât din punct de vedere profesional, dar și personal. Mă motivează și faptul că trebuie să îmi susțin familia, mai ales după venirea pe lume al primului copil, chiar la două luni după ce m-am alăturat echipei.

 

Cum descrii funcția ta și prin ce se caracterizează?

Funcția de System Administrator este una ceva mai complexă deoarece nu este suficient să te pricepi la IT, trebuie să te descurci și în relațiile cu oamenii, să obții o părere sinceră și plăcută de la ei.

 

Care a fost cea mai mare provocare a ta la Class IT?

Nimic nu este o provocare prae mare atunci când realizezi că ești capabil de orice. Mi-am dorit să reușesc și să fiu acceptat și apreciat de clienții la care am fost alocat. Știam că dacă mă voi ține de treabă și voi face tot ce îmi stă în puteri ca lucrurile să fie în ordine și să ajut lumea să nu rămână cineva care să spună că nu a fost ajutat, atunci, am știut că voi reuși.

 

Pentru că suntem în săptămâna #EticășiIntegritate, cum vezi tu acest concept și spune-ne o situație în care ai dat dovadă de această valoare.

Aceste valori te ajută în multe cazuri, să păstrezi discreția atunci când ai acces la informații critice, să nu cedezi atunci când o persoană neautorizată te roagă să îi aloci acces la anumite date pe care acesta nu le poate vedea în mod obișnuit. Aș putea da mai multe exemple, în principiu sunt situații când datorită caracterului urgent al unor situații se vrea o rezolvare mult mai directă iar totul trebuie făcut după anumite proceduri și pași și este impetuos necesar să nu îi sărim.