În Star Team, valorile pe care le promovăm în interiorul echipei și care devin vizibile în activitățile pentru clienți nu rămân doar la stadiul declarativ, ci sunt o partea importantă în procesul de creștere și de recompensare a colegilor noștri.

 

Cele 10 valori care ne susțin viziunea și misiunea au fost alese chiar de colegii noștri, care și-au exprimat opțiunile în funcție de cum vor să ne perceapă clienții și toți cei cu care intrăm în contact: suntem hyper-profesioniști, evoluția și rezultatele noastre sunt vizibile, lucrăm în echipă, avem o comunicare eficientă și suntem super implicați, clienții se bucură de un succes susținut (customer driven), realizăm fapte wow și, nu în ultimul rând, dăm dovadă de bun simț, etică și integritate.

Odată cu Star Team, toate aceste valori au fost traduse în rezultate vizibile, recompensate prin intermediul medaliilor acordate la fiecare 3 luni, când ne întâlnim pentru a sărbători împreună aceste reușite:

 

Medalia Admiral’s Gratitude reflectă comunicarea către clienți și recompensează numărul de evaluări cu notă maximă, în urmă rezolvării situațiilor apărute la clienți.

 

Medalia Peace Keeper îi recompensează pe cei eficienți/ hyper-profeșioniști, care păstrează “pacea” în galaxie. Aceasta se acordă în funcție de numărul de rezolvări ale alertelor proactive, generate de sistemele de monitorizare.

 

Medalia Rise & Shine semnifică evoluția colegilor noștri și este corelată cu certificările obținute sau cu alte acțiuni întreprinse pentru creșterea profesională.

 

Medalia Positive Annihilation reflectă atenția orientată către clienți a specialiștilor noștri pentru anihilarea potențialelor neplăceri și se acordă în funcție de numărul de recomandări efectuate de fiecare coleg.

 

Medalia Effective Mass Fatality este strâns corelată cu rezultatele colegilor noștri, care primesc această medalie pentru  rapiditatea cu care rezolvă solicitările clienților.

 

Medalia Defender of the Star Team este cea care stă la baza echipei și care recompensează acțiunile realizate pentru aceasta, cum ar fi introducerea soluțiilor pentru diverse situații în Knowledge Base.

 

Medalia Hero of the Galaxy, așa cum reflectă și numele, se acordă eroului galaxiei, celui care reușește să întreacă așteptările clienților și realizează fapte Wow pentru aceștia.

 

Medalia Strike from the Heart reflectă super implicarea și este acordată acelora care au o inițiativă extraordinară în interesul clientului sau al companiei noastre.

 

Medalia State of Mind and Matter este corelată cu valoarea care nu trebuie să lipsească niciunei companii – bunul simț. Această medalie se acordă pentru modul activ în care un membru Star Team promovează valorile companiei, dar și elementele de limbaj și vizuale specifice culturii noastre organizaționale.

 

Medalia Honor is Everything recompensează etica și integritatea de care dau dovadă colegii noștri și se acordă, asemenea medaliei State of Mind and Matter, pentru maniera în care se promovează valorile companiei și elementele specifice Star Team.

 

Acordarea acestor medalii se realizează pe baza unor rapoarte și cifre care validează sau nu încadrarea membrilor pentru o anumită medalie. Pentru colegii noștri, medaliile reprezintă atât recunoașterea meritelor și a rezultatelor obținute, cât și progresul realizat în vederea creșterii profesionale. Odată ajunși la un anumit stadiu, care certifică experiența și rezultatele, colegii noștri pot primi Trofeele Excellence sau Legendary.